Despre noi
I. DATE DE IDENTIFICARE ALE UNITĂȚII ȘCOLARE
DENUMIREA UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Medgidia
TIPUL UNITĂȚII
Unitate de învățământ preuniversitar de stat
ADRESA UNITĂȚII
Str. Siretului, nr. 94, Medgidia
COD POȘTAL
905600
TELEFON/FAX
0341420112
WEBSITE
Front Page
NIVELURI DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Preșcolar, primar, gimnazial
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Învățământ cu frecvență/zi
2. SCURT ISTORIC
Din documentele şcolare aflate în arhiva şcolii (cataloage, condici de prezenţă etc) din anul şcolar 1953 – 1954, reiese ca şcoala a funcţionat sub denumirea „Şcoala de patru ani, Cimentul Păcii”, într-o baracă cu patru săli de clasă, demolată în anul 1988. Şcoala era frecventată de 90 de elevi români. În paralel, existau şi clase primare cu predare în limba turcă.
Odată cu dezvoltarea fabricii de ciment, cartierul şcolii s-a extins, numărul copiilor s-a mărit şi la 1 septembrie 1959 s-a înfiinţat „Şcoala de 7 ani, nr. 4, Cimentul Medgidia”.
În anul şcolar 1959 – 1960, şcoala avea 12 clase care cuprindeau 329 de elevi români şi turci, în acelaşi an desfiinţându-se şi învăţământul în limba turcă.
Populaţia şcolară mărindu-se în anii următori, s-a construit o clădire nouă, modernă, cu 8 săli de clasă, 2 laboratoare, birouri şi cancelaria profesorilor, dată în folosinţă la 1 septembrie 1964.
În anul şcolar 1964 – 1965, s-a generalizat învăţământul de 8 clase, şcoala având 17 clase cu 543 de elevi şi purtând numele “Şcoala generală nr.4”.
Numărul elevilor a crescut ulterior, ajungându-se la 922 în anul şcolar 1975 – 1976. Ca urmare a acestui fapt, la 1 septembrie 1975 s-a mărit spaţiul şcolii cu 4 săli de clasă (2 la parter şi 2 la etaj).
La 1 septembrie 2007 numele şcolii s-a schimbat în „Şcoala cu clasele I-VIII Mihail Sadoveanu Medgidia”.
Începând cu. 1 septembrie 2012 şcoala şi-a schimbat denumirea in „Şcoala Gimnazială Mihail Sadoveanu Medgidia ”.
3. RESURSE MATERIALE
Școala funcționează într-o clădire construită în anul 1964, căreia i s-au adus următoarele îmbunătățiri: schimbare acoperiș, tencuială exterioară, împrejmuire, modernizarea grupurilor sanitare, pardoseala holului central. Procesul instructiv-educativ se desfășoară în 10 săli de curs, dotate cu internet și monitorizare audio-video, necesară pentru desfășurarea în condiții optime a examenelor naționale; 2 laboratoare de chimie și de biologie; 1 laborator de informatică; o bibliotecă; un cabinet pentru consilierul școlar; un cabinet medical; un cabinet pentru informatician; secretariat și cabinetul directorului, centrală termică proprie și sală de sport.
Grupele de preșcolari își desfășoară activitatea în sediul Grădiniței cu Program Normal Nr. 8 Medgidia, reabilitată și modernizată. Grădinița are 5 săli de grupă, 4 grupuri sanitare, 4 vestiare și centrală termică proprie.
VIZIUNEA
Diferiți, dar egali pe treptele educației!
Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Medgidia își propune să fie o adevărată familie în care membrii săi (profesori, elevi, părinți, comunitate locală) să se sprijine reciproc și să cultive o relație autentică de comunicare care să faciliteze fiecărui copil exprimarea propriei identități etnice, religioase, lingvistice și culturale.
MISIUNEA
Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Medgidia urmărește:
1. Asigurarea de șanse egale la educație prin valorizarea tuturor elevilor;
2. Eliminarea barierelor în învățare și în participarea la educație- ”niciun copil nu este lăsat în urmă”
3. Crearea unei relații reciproce de susținere între școală și comunitate
4. Dezvoltarea unui climat deschis, stimulativ – ”copii fericiți, profesori fericiți”